Ce se întâmplă cu depozitele mele dacă am poprire?
Trebuie să știi că sumele existente în depozitele bancare sunt supuse popririi.
Astfel, în cazul în care nu vei deține suficiente sume în conturile curente pentru plata popririi, banca este obligată prin lege să desființeze depozitul/ele și să plătească valoarea popririi către executor.
Plata popririi din depozitele bancare la termen se va efectua la prima scadență a depozitului.
Pentru a evita desființarea depozitului/lor la implinirea termenului prevăzut de lege pentru plata popririi, te rugăm să te asiguri că există sumele necesare în conturile curente pentru efectuarea plății sau, dacă ai achitat deja această poprire, te rugăm să comunici imediat băncii dovada plății sau adresa de sistare.
În situația în care, pentru plata popririi banca este nevoită să desființeze depozitul/ele, banca va reconstitui depozitul în aceleași condiții pe sumele rămase în cont după plata popririi. Dacă nu se poate reconstitui depozitul în aceleași condiții, te informăm că ai posibilitatea să îți constitui un alt tip de depozit din oferta băncii.