Limita va continua în Banca Transilvania în aceleași condiții? Se schimbă ceva?
Valoarea limitei va fi transferată la aceeași valoare și cu obligațiile de plată înregistrate în OTP la finalul lunii februarie 2025. Așa cum este stipulat și în notificare fost notificat, există câteva aspecte ce se modifică:
Pentru dobândă variabilă:
- Dobânda va fi actualizată și modificată de către Banca Transilvania trimestrial, în funcţie de indicele referință pe care îl aveți, în prezent, în componența dobânzii: ROBOR la 1 luna, ROBOR la 3 luni sau IRCC:
- ROBOR la 3 luni/ IRCC în vigoare în ultima zi a trimestrului anterior (31 martie, 30 iunie, 30 septembrie și 31 decembrie) şi se aplică începând cu prima zi a noului trimestruș
- ROBOR la 1 lună în vigoare în ultima zi a lunii anterioare şi se aplică începând cu prima zi a lunii următoare.
Dobândă variabilă/ fixă:
- Dobânda va fi calculată de către Banca Transilvania pe zile calendaristice ale perioadei de acordare a creditului raportate la 365 de zile (sau 366 de zile în anii bisecți) și se va percepe în ultima zi a fiecărei luni.
- Dacă înregistrarea dobânzii duce la depășirea valorii liniei de credit acordate, partea din linia nefolosită - în cazul în care aceasta există - se va folosi pentru achitarea unei părți din dobândă, iar diferența, care nu a putut fi achitată, se va înregistra ca dobândă restantă.
- În cazul în care înregistrați debite generate de utilizarea liniei de credit, sumele depuse în contul curent vor fi folosite pentru recuperarea debitelor menționate, în următoarea ordine: dobânzi, taxe și comisioane datorate băncii și care decurg din utilizarea liniei de credit (inclusiv din utilizarea cardului (cardurilor) atașat(e) contului curent)
- În cazul în care nu rambursați integral dobânda datorată timp de 90 de zile consecutive, întreg creditul aflat în sold va fi declarat scadent anticipat în prima zi din luna următoare.
- După declararea scadenţei anticipate, se va percepe o dobândă penalizatoare calculată pe bază de procent fix care va fi mai mare cu 2 (două) puncte procentuale, decât rata dobânzii curente.
- Banca Transilvania nu va proceda la diminuarea, respectiv inactivarea liniei de credit în situația neîndeplinirii condițiilor contractuale privind alimentarea lunară a contului curent. La expirarea perioadei de valabilitate a liniei de credit, 12 luni sau 36 luni, conform contractului semnat de către dumneavoastră, Banca Transilvania își rezervă dreptul de a efectua o analiză a modului de îndeplinire a tuturor obligațiilor dumneavoastră, în baza căreia se poate prelungi linia cu respectarea legislației în vigoare."
Ultima actualizare